Hrană pentru sufletul meu

tumblr_static_profile
   O nouă zi a început! Tocmai ce am pus de cafea, şi mă uit la Alexuțu` cum doarme atât de liniştit! Îngeraşul meu! Zilnic şi eu, şi tatăl lui, ne uităm la el şi ne minunăm cât de mult a crescut, cât de repede a putut să treacă timpul! Şi mă năpădesc amintirile, deschid folderul cu fotografiile lui din laptop, şi mă uit la fiecare lună în care i-am făcut zeci, poate chiar sute de poze! Ce amintiri frumoase!
   Nu degeaba se spune că amintirile sunt hrană pentru prezent!
Înainte ca el să apară în viața noastră, mai făceam câte o poză, două. Dar acum?? Este minutul şi poza! Dacă aş putea (şi pot! e nevoie doar de un moment de nebunie), aş umple casa cu fotografii cu el! Am poze cu el în rame foto, în albume, pe stick-uri, pe CD-uri, chiar şi pe frigider! Da da! Pe frigider!
   Prietenii mei de la Magnetzel mi-au făcut o surpriză şi mi-au oferit cadou 6 fotografii magnetice cu Alexuțu`. Bineînțeles, bucurie maaare pe mine! Erau superbe! Atât de superbe, încât nu mă înduram să le dăruiesc nimănui. Dar, până la urmă, am făcut-o! Două au mers la mama, una la naşa lui iar trei mi-am oprit eu. Acum, am şi pe frigider! Am ales să fie toate de la botezul lui, deoarece era fotografii profesionale, care dădeau bine la personalizare. Rezultatul a fost unul grozav!

13445328_1103684603026575_6077723454641380683_n 13445677_1103684583026577_7053441370022454387_n

    Cei de la Magnetzel nu realizează doar fotografii magnetice! Nu nu! Dacă veți intra pe pagina lor, aveți ce alege, puteți face cadouri interesante celor dragi, începând cu fotografiile magnetice de care vă spuneam, şi continuand cu rame foto… dar mai bine vă las să-l descoperiți singuri pe Magnetzel!
Iar acum am o surpriză pentru voi! Tot ce trebuie să faceți este să intrați pe pagina de Faebook Mămică de îngeraş şi veți găsi acolo detaliile unui concurs! Succes!

Graviduță pe timp de vară

13315734_1101267526601616_3693064072530070880_n
   Wow wow, oh ooh, e vară vară, e soare afară! Scriu această postare în timp ce Alexuțu` face nani. E linişte în casă, limonada-i lângă mine, so let’s get started!
   Fac parte din categoria femeilor care au fost graviduțe vara. Şi nu în orice țară, în Cipru!! Temperaturi peste 40 de grade, umiditate ridicată (uneori, prea ridicată!) şi briză uscată. Buuuun! Cu ce ne îmbrăcăm? Cu ce ne răcorim? Păi hai că faza cu răcoritu` o rezolvăm noi cumva: apă în cantități industriale, înghețată la greu, fresh-uri, limonade, smoothie-uri. Dar ce trebuie să avem în garderobă?
   Ei bine, eu pe perioada sarcinii, vara, nu am avut în garderobă decât o rochie scurtă, vaporoasă, şi o bluză vaporoasă pe care o purtam cu nişte pantalonaşi scurți. Atât, vă jur! În rest, purtam şi pantaloni aproape non-stop.
Când mergeam la plajă (mai sus am uitat să menționez mersul la plajă/piscină ca şi modalitate de “răcorire”) purtam un costum de baie format din două piese, sau bluzița vaporoasă de care vă spuneam mai sus. Nu sunt o mare fană a bronzatului, dar adooor să mă bălăcesc în apă, aşa că acesta era singurul motiv pentru care mergeam la plajă. În plus, este foarte indicat înotul pe perioada sarcinii, iar Alexuțu` al meu, încă de când era în burtică, adora apa şi momentele în care ma relaxam la mare, în apă.
   Revenind la costume de baie, răsfoiam zilele acestea internetul, şi am dat din întâmplare peste nişte modele de costume de baie, ideale pentru graviduțe, dar şi pentru perioada de după sarcină. Tot ce pot să vă spun este că m-am îndrăgostit de ele! Fie ele din două piese, sau întregi, parcă-mi pare rău că nu le-am descoperit atunci. Cel mai mult îmi plac cele formate din două piese.

costum-de-baie1    costum-de-baie-alb-negru-2-1250x1600    costum-de-baie-bonprix

   Vedeți că partea de jos este special făcută pentru a masca burtica şi tind să cred că sunt mai bune pentru perioada de după ce naşti. Acoperă foarte bine, sunt realizate special pentru a mai trage înapoi burtica, iar coapsele sunt şi ele mascate cât de cât. La H&M am găsit o multitudine de costume de baie de acest gen, şi din întâmplare am văzut şi unul modelator. Sincer, îmi place ideea, dar nu îmi place modelul. Nu are bretele, şi asta m-ar face un pic nesigură, în eventualitatea în care l-aş purta.
   Cert este că am găsit modelul ideal de costum de baie, eram un pic complexată de formele mele, însă acum m-am liniştit! Hey! Şi femeile cu forme rubensiene sunt sexy să ştiți! Cu atât mai mult cu cât au un copil în burtică sau în brațe!
Voi ce costume de baie v-ați achiziționat după ce ați născut?
În poza de mai jos, eram pe plaja din Coral Bay – Cipru, însărcinată în 5 luni!

11954769_941202459274791_4546583386442604770_n

Terapia cu aerosoli la copii

                  aerosoli
A venit vara! Dar la cât de capricioasă este, pe lângă razele calde ale soarelui, aduce și nelipsitele viroze. Este destul de dificil să ne dăm seama cum să ne îmbrăcăm copiii când îi scoatem afară: acum e cald și soare, peste o jumătate de oră bate vântul și se întețesc norii. Vrem, nu vrem, prichindeii se pricopsesc cu stări gripale, care uneori duc și la nedoritele viroze respiratorii. În unele cazuri mai ușoare, părinții recurg la terapia cu aerosoli, în locul medicamentelor date la ore fixe!
Terapia cu aerosoli este un tratament extrem de util pentru infecțiile respiratorii la copii. Ea presupune inhalarea pe cale respiratorie a unor medicamente pulverizate sub formă de vapori, pentru a pătrunde în diferite zone ale aparatului respirator.
Aerosolii sunt indicați în bolile pulmonare, cum ar fi: bronșite, traheite, astm bronșic, chiar și pneumonie, sau în diferite afecțiuni ORL: sinuzite, laringite, amigdalite.
Ei se împart în două tipuri: artificiali – realizați de anumite dispozitive, și naturali – de pădure, sau marini.
Avantajul tratamentului cu aerosoli este că substanța medicamentoasă folosită este pulverizată în particule extrem de mici, pentru a ajunge în cele mai îndepărtate zone ale plămânilor, și acționează direct acolo unde este nevoie, fără a se dizolva în alte zone din organism.
Cum alegem aparatul de aerosoli pentru copil?
Există 3 tipuri de aparate pentru tratamentul cu aerosoli:
nebulizatoare: ideale în cazul copiilor mici, deoarece administarea medicamentului se face prin respirație normală, și poate fi administrat chiar și în timpul somnului;
inhalatoare cu doze măsurate: inhalarea trebuie să se facă lent și coordonat, iar din această cauză nu sunt indicate bebelușilor, deoarece ei nu pot înțelege acest sistem de administrare al tratamentului;
inhalatoare cu pulbere uscată: inhalarea se face rapid și profund de prima dată.
Ca și efecte adverse, ele nu sunt diferite de cele ale altor medicamente folosite. Tot ceea ce trebuie să faceți, este să consultați prospectul și să vorbiți cu medicul dumneavoastră.
La copiii mici, apar frecvent așa numitele crize de acomodare, care se manifestă prin senzația de nas înfundat sau dureri de urechi. Însă, stați fără grijă, nu reprezintă nici un pericol!
Mai nou, unii producători ai acestor aparate au scos pe piață o variantă extrem de utilă părinților: aparate sub forma unor animăluțe, foarte haioase, silențioase, și menite să le distragă atenția prichindeilor. O idee extraordinar de bună, pentru că uneori, majoritatea copiilor se sperie de tot ce-i nou, și scoate vreun sunet ciudat!
O multitudine de astfel de aparate, chiar și pe cele cu animăluțe, găsiți aici, în funcție de vârsta și nevoile celor mici! E un must-have, credeți-mă!

Scrisoare pentru Alex

13240711_1088563584538677_5601825058655812013_n
     E seară micuțul meu.. Sunt pe canapea şi mă uit la tine cum stai pe salteluța ta şi te joci. Eşti foarte atent la jucăriile ce atârnă, râzi în colțul gurii şi-ți ridici picioruşele grăsane. Nu-mi vine să cred cât de repede ai crescut! Tu eşti dovada vie că timpul trece atât de repede pe lângă mine. Şi creşti!
Parcă ieri te-am adus pe lume, un ghemotoc de iubire. Parcă ieri tatăl tău stătea cu buni, mama mea, pe hol şi aşteptau emoționați. Te-ai născut după Crăciunul lui 2015, atunci Moşul a întârziat cu cadoul meu, însă l-am iertat, mi-a adus cel mai special cadou ever!
     Mi-ai vorbit din prima clipă în care ne-am întâlnit. La prima ta masă, păpai lăptic şi-mi vorbeai. Îmi place să cred că îmi spuneai “Mami, abia aşteptam să te cunosc!”.
Am ajuns acasă şi te-ai acomodat repede cu atmosfera de acolo. Nu mă înduram să te las cu nimeni, doar eu vroiam să mă bucur de tine, doar eu vroiam să respir acelaşi aer cu tine, numai pe mine vroiam să mă vezi!
Tati a încercat să te inițieze deja în tainele jocului FIFA, şi dormeai pe pieptul lui, atunci când el se juca.
Ai început să ne studiezi, şi să surâzi dacă te priveam mai pătrunzător. Ai fost tare cuminte! Mă lăsai să dorm toată noaptea. Toată lumea mă invidia! “Cuuum, dormi 6 ore? Nu se trezeşte? Nu plânge??”. Ei bine, nu. De ce să se trezească? Adoarme sătul. De ce să plângă? Doar mă ocup de fericirea lui. Colici? Ai fost prea puternic, şi au zis să nu se pună cu tine, aşa că ai avut doar o scurtă perioadă de timp.
     Şi te iubeam! Şi te iubesc. Mai mult pe zi ce trece. Îmi adormeai în brațe, te puneam pe picioare, dar nu pentru că nu adormeai sau te foiai, ci pentru că vroiam să te răsfăț. DA! Te răsfăț puiul meu, îmi permit acest lux.
Te voi ține în brațe atâta timp cât vei dori, fără să-mi pese de consecințe. Pentru că ştiu că nu va fi lungă perioada în care îmi vei cere să te iau în brațe. Aşa că profit la maxim!
Pe la 3 luni ai început să râzi la noi (sau de noi, sau cu noi). Ador sunetul acela atât de clar şi de dulce pe care îl are râsul tău.
Creşti pe zi ce trece, de curând ai învățat să țipi, şi-ți place! Şi țipi, mamă! Mi-e un drag de mor când te aud, deşi ştiu că vecinii îşi blesteamă zilele, haha!
     Acum, la aproape 5 luni, ai învățat deja să faci tumbe prin pat, şi-mi stă inima când te las singur fie şi pentru 2 minute şi te găsesc ori pe burtă, ori pe spate. Îți place să asculți muzică, încă din burtică îți plăcea muzica grecească, poate şi din cauză că “ai crescut” în Cipru. Adormi pe “Twincle, twincle, little star”, şi te linişteşti pe muzica latino. Romantic, aşa ca tati!
Eşti centrul universului nostru, şi aşa vei rămâne toată viața. Datorită ție, noi am descoperit responsabilitatea excesivă şi dragostea infinită!
Promit să revin cu o altă scrisoare, atunci când vei împlini 1 anişor! Şi promit ca atunci când vei creşte, şi vei fi suficient de matur încât să înțelegi anumite lucruri, îți voi da să citeşti tot ceea ce am scris despre tine de-a lungul timpului.

                        Pentru că tu eşti subiectul bestseller-ului meu!

 

Mulțumesc Deea Cudeea pentru idee, aici puteți vedea superba scrisoare pentru fetița ei, Samia.
Voi ați încercat să scrieți o asemenea scrisoare pentru micuții voştri?

Depresia post-natală, coşmarul mămicilor

dreamstime_xl_36608009-1170x779
   E inevitabil, ni se întâmplă tuturor! Unele dintre noi suntem mai norocoase, scăpăm repede, dar în majoritatea cazurilor, alte proaspete mămici au parte de episoade foarte urâte, care durează săptămâni, luni, sau chiar mai grav, ani!
Ce poate fi mai frumos decât să fii mamă? Ce sentiment mai puternic să existe în lumea asta, decât acela de iubire infinită al unei mame? Şi totuşi, deodată se rupe filmul! Apare o stare de nervozitate, acumulată cu teama de a nu face ceva corect, sau ceva care să nu îi priască puiului tău. Însă, gândurile astea sunt doar în mintea ta! Când devii mamă, automat vei ştii ce să faci, vei ştii să calmezi micuțul când va plânge, vei ştii să îi alini durerile cauzate de colici, vei ştii ce temperatură e corespunzătoare pentru el, vei ştii TOT! Ceva se activează în tine, parcă apeşi pe un buton, iar acel ceva este sentimentul matern pe care îl avem toate în noi, dar care se accentuează atunci când suntem însărcinate şi care se amplifică atunci când devenim mame.
Prin aşa ceva am trecut şi eu. Cu toate că eu ştiam prea bine ce trebuie să fac, aveam o anumită teamă. Iar acea teamă era de multe ori cauzată de multitudinea de sfaturi pe care le primeşti: ” Lasă laptele praf, dă-i sân! ” – pe bune??? şi dacă eu consider că nu am suficient lapte, deoarece s-a instalat lactația mai greu, las copilul să plângă? Apoi, “Nu mai ține copilul în brațe, aşa se învață şi nu ai să mai poți face nimic!!” – zău?? şi dacă micuțului îi prieşte îmbrățişarea mea, de ce să îl privez de ea? dacă doar în brațele mele se simte în siguranță şi se linişteşte, de ce să nu-i alin supărarea aşa? Sau “Nu îl mai răsfăța atât, lasă copilul să plângă să facă plămâni!” – hai nu mă înnebuni! ce inimă să ai să laşi copilul să plângă până oboseşte??
Şi câte şi mai câte… Fetelor, nu puneți la suflet aşa ceva! Aceasta este o mentalitate greşită şi învechită a mamelor/soacrelor/prietenelor, menită să vă înnebunească! Ajunsesem să plâng din orice, să simt că nu sunt bună ca şi mamă pentru Îngeraşul meu. A fost tare, tare greu! Dacă nu aveam sprijinul soțului, nu ştiu ce mă făceam. Hormonii efectiv urlau în mine şi este PERFECT NORMAL! Atunci când naştem, trecem printr-un amalgam de sentimente! Noi mamele, ştim ce e mai bine pentru puii noştri! Nu mama, nu vecina de la parter, nu soacra, nu prietena din liceu!
Am făcut ce am simțit, şi nu îmi pare rău. Îmi pare rău doar de acele lacrimi vărsate DEGEABA şi de acele gânduri INUTILE cu care mi-am ocupat mintea, în loc să mă bucur de fiecare secundă alături de ființa cea mai importantă din viața mea!
Mama este veriga principală într-o familie! Mama dă viață! Are nevoie de ATENȚIE, atât pentru ea cât şi pentru puiul de om. Majoritatea tinerelor mame intră în depresie datorită faptului că toți vă interesați de noul membru al familiei, nu şi de ele! Tătici, bunici, cunoştiințe, fiți alături de proaspăta mămică, iubiți-o, interesați-vă de ea şi încurajați-o! Vă asigur că nu are nevoie de cicăleli ascunse în aşa numitele “sfaturi” pe care i le dați!
Deci, CURAJ! Nimeni nu s-a născut învățat, însă instinctul de mamă îl dobândeşti de cum îi auzi prima dată glăsciorul.

Dermatita atopică – subiect tabu?

                         dermatita-468x311
   Aud din ce în ce mai multe cazuri cu referire la dermatita atopică a bebelușilor din ziua de azi. Sute de subiecte legate de această temă, deschise pe forum-urile de mămici, zeci de întrebări și nelămuriri, părinți îngrijorați de această problemă.
   Dermatita atopică, sau eczema în termeni populari, este o afecțiune a pielii la bebeluși, o boală cronică, întâlnită în cele mai multe cazuri, pe coate sau pe genunchi.
Din fericire, nu este contagioasă și nici infecțioasă, dar dacă micuțul tău se scarpină foarte tare, există riscul de a pătrunde bacterii și de a provoca infecții.
La bebeluși, dermatita atopică apare undeva între săptămânile 4-12. Cele mai afectate zone sunt: fața, gâtul, coatele, spatele genunchilor. Cea mai afectată zonă este cea a obrajilor: apare inflamarea zonelor, uscarea pielii, iar în cazul infecțiilor pot apărea și crustele. Câteodată, aceste simptome pot apărea și pe scalp.
   Dacă cumva, în familie există persoane care suferă de alergii, sau care au avut asemenea probleme cu dermatita în copilărie, există riscul ca și nou-născuții să moștenească această boală. De asemenea, dacă micuții suferă de astm, sunt mai predispuși în a suferi de dermatită atopică.
După cum spuneam mai sus, dermatita atopică este o boală cronică, ereditară și care nu poate fi vindecată complet, însă poate fi ținută sub control cu ajutorul unor tratamente speciale și a unor creme. Cremele trebuie să fie profund hidratante, să reducă sensibilitatea și să pătrundă ușor în piele. Totodată, dacă există zone infectate, se pot administra antibiotice.
   Tot ceea ce trebuie să faceți este să acordați o atenție sporită acestei boli, este necesară baia zilnică, cu apă călduță și evitarea săpunurilor și a altor produse cosmetice clasice și cu parfum!

Tic-tac, tic-tac, trimestrul trei a sosit!

outstanding-beige-baby-boys-room-paint-with-brown-wooden-crib-and-brown-sofa-decorated-with-3d-picture-of-plant-and-animals-set-near-blue-curtain
   Durerile persistau, emoțiile creșteau… Pentru că noi locuiam în Cipru, ne-am întors în țară să nasc, deoarece acolo o naştere atât naturală cât şi prin cezariană era cam cât e o naştere prin cezariană la noi la cel mai tare spital privat. La ultimul control pe care l-am efectuat în Cipru, doctora a constatat că Îngeraşului nu i se vedea bine un rinichi. Iar celălalt, prezenta o dilatație. După spusele ei, nu era un motiv de îngrijorare, bebe fiind în continuă dezvoltare, lua foarte bine în greutate, practic era în grafic şi nu aveam de ce să mă îngrijorez. Dar, mi-a recomandat ca la următorul control în România, să specific problema văzută de ea, şi să se investigheze mai bine.
Ajunsă în țară primul lucru a fost să mă duc la control. Doctorul meu din România m-a trimis la o super ecografistă, dna doctor Adriana Klein. Dânsa m-a asigurat că bebe e bine, să am încredere în ea. Cât despre dureri, nu puteam lua decât NoSpa, mi se mai recomandase să iau fier şi muult repaos la pat. Dar, cuuum să stau? Aveam atâtea de făcut. Am început redecorarea camerei noastre, care urma să devină şi camera lui bebe, am cumpărat pătuțul, căruciorul (musai landou+parte sport) şi muuulte hăinuțe. Eram atât de nerăbdătoare să cunosc mica minune care creștea în mine, atât de emoționată numai la gândul primei întâlniri cu EL! În fiecare seară vorbeam cu el și-l întrebam: ”Hai mami, nu vrei să vii mai repede? Nu ești și tu curios să o cunoști pe mami? Nu vrei să te joci FIFA cu tati?”. Așteptarea mă omora, dar numai gândul că îl voi avea în curând în brațe, mă liniștea.
La 28 de săptămâni micuțul meu încă nu se întorsese. Asta însemna că voi face cezariană. Doctorul meu mi-a spus să nu ne grăbim, se poate întoarce oricând, însă după ceva timp dna doctor Klein mi-a zis din start: “Iubire, ai 36 de săptămâni, grasul tău nu se mai întoarce sută-n mie! Cezariană scrie pe fundul tău!”. Asta e! Ce-i drept, aveam şi am în continuare, o maaare frică de naşterea naturală, aş fi preferat de mii de ori o cezariană.
   Pe la 37 de săptămâni au început contracțiile. Nu mai puteam pleca nicăieri fără soțul meu, mă mişcam greu şi îmi era teamă. Leneşul meu tot cu capul în sus era, aşa că am decis împreună cu doctorul meu să programăm operația după Crăciun, când aş fi împlinit 39 de săptămâni. Aşa am şi făcut! Pe 28 decembrie m-am prezentat cu soțul, mama şi bagajul la spital. Așteptarea luase sfârșit!

Emoţiile celui de-al doilea trimestru

congratulations
    Timpul zboară atât de repede când eşti însărcinată, încât nici nu-ți dai seama când trec cele 9 luni şi soseşte noul membru al familiei. În al doilea trimestru nu am mai făcut atât de multe analize ca în prima parte a sarcinii. Ne duceam mereu cu emoții când eram programată pentru ecografii. Mereu ne întrebam: oare acum câți centimetri are? Cât a mai crescut? Găsisem eu pe internet o aplicație, care în funcție de numărul săptămânilor pe care o graviduță le are, îți exemplifica printr-un fruct sau o legumă, cât de mare e bebe. Şi mereu râdeam pe seama asta, dacă eram în săptămâna 18 era mare cât un mango, sau dacă aveam 22 de săptămâni era mare precum o sfeclă. Ne amuzam copios pe seama asta şi mereu ne întrebam: săptămâna asta ce fruct e îngeraşul nostru?
    Toate ca toate, dar prichindelul nostru era tare timid când era vorba să ne dezvăluie ce sex avea. Mereu stătea cu picioruşele ridicate la piept, în poziția ghemuit, sau cu ele încrucişate, iar doamna doctor pur şi simplu nu îşi dădea seama! În săptămâna 18 ne-a dat vestea cea mare: o să avem o fetiță! Şocul a fost mare ce-i drept! Mai mult pentru soț! Eu însă nu am crezut ce mi-a spus. Eu simțeam că în mine creşte un băiețel. M-am şi contrazis cu ea, de parcă eu eram doctora, iar ea pacienta. Mi-a explicat că având în vedere poziția în care stă, este fetiță. Organele genitale nu se vedeau, dar poziția o trăda!
N-am crezut-o! Sufletul meu îmi spunea că este băiețel! Aşa că în săptămâna 21, când am revenit pentru un alt control, doctora ne întreabă: “V-am spus că e băiețel, nu?” ŞOC! La care soțul meu îi spune: “Nuuuu, data trecută ne-ați spus că e fetiță!!”. Şi băiețel a fost! În sfârşit, puiul nostru a vrut să ne arate ce este! Lacrimi, emoții, ne venea să țipăm în cabinetul doctorei. Numai nişte părinți ne-ar înțelege manifestarea. Am ieşit din cabinet, ne-am luat în brațe şi efectiv plângeam amândoi ca doi nebuni! Fericire!!! Sufletul ne exploda de fericire! În acea zi ştiu sigur că am cumpărat primele hăinuțe pentru băiețel. Până atunci, cumpărasem hăinuțe unisex, albe sau care aveau nişte culori care se potriveau fie dacă era fetiță, fie dacă era băiețel.
    La mijlocul trimestrului al doilea am trecut prin mari emoții. Lucram la un beach-bar, iar pentru că atunci era în toiul verii, cu toată căldura insuportabilă, puiul meu nu mai era atât de activ în burtică. Trecuseră 3 zile iar eu nu îl mai simțeam mişcând. El de regulă era foarte activ dimineața şi seara, dar în zilele alea, ori mişca mai încet şi nu îl simțeam, ori nu mişca deloc. În a treia zi am fugit la spital.
M-a pus la ecograf, puiuțul se mişca, şi o făcea chiar bine. Însă eu aveam dureri. Verdictul: repaos la pat, fără prea multă mişcare, apăruseră contracțiile şi era risc de pierdere de sarcină sau o naştere prematură!  Şi aşa, începând cu săptămâna 25 am rămas acasă. Mi s-au prescris nişte medicamente ca să mai “calmeze” contracțiile, luam câte jumătate de pastilă la 12 ore. Am renunțat repede la ele, nu vroiam să mă îndop cu medicamente. Îmi era atât de teamă, şi mereu mă rugam să nu pățească nimic, să fie sănătos şi să stea în burtică până la termen.
    Mă simțeam inutilă şi totodată vinovată că nu mai puteam munci. Oboseam destul de des, aveam contracții de fiecare dată când mergeam distanțe lungi sau făceam efort.
Am început să stau mai mult în pat şi simțeam că o iau razna, însă mă gândeam la băiețelul meu, şi îmi repetam în gând: ” Va fi bine! “. Şi aşa a fost!
Voi cum v-ați manifestat în trimestrul al doilea de sarcină? Ați simțit vreodată că ceva nu este în regulă cu bebeluşul? Vă pup şi aştept să dezvoltăm acest subiect! Mămica de îngeraş!

Primul trimestru de sarcină

Pregnant woman with ultrasound scan

De la primele două liniuțe pe testul de sarcină, până la consultul ginecologic nu a fost mult! Când am văzut prima ecografie, am simțit ca un fior în inimă. Nu ştiam ce să fac, cum să mă comport, aveam atâtea emoții.
Soțului meu nu îi venea să creadă! Nu ne aşteptam nici unul la o asemenea surpriză, şi iată-ne acum, în al nouălea cer, beți de fericire.
Primul trimestru a trecut extrem de ușor. Fără grețuri, fără pofte, mâncam tot ce vroiam, nu m-am abținut de la nimic. Ştiți şi voi vorba aceea: “Eşti însărcinată, mănâncă pentru doi!” TOTAL GREŞIT! Fetelor, mâncați cât puteți voi, bebe oricum îşi “alege” singur ce vitamine, ce proteine să se ducă la el.
Pe plan sentimental, totul a mers din ce în ce mai bine. Acum că aveți încă o inimioară ce bate în voi, nu trebuie să-l neglijați pe tati. Acum chiar sunteți o FAMILIE, în adevăratul sens al cuvântului.
Pe timpul întregii sarcini, soțul m-a răsfățat cât a putut el de mult. Mai norocoasă de atât nu cred că am putut fi! Dragă tăticule, ai grijă de femeia de lângă tine, nu doar în perioada sarcinii, când este mai sensibilă, plânge aproape din orice sau îi sare țandăra atunci când nu te aştepți! Ea este femeia care te-a transformat pe tine, băiatul mamei, în bărbatul care eşti azi, viitor tătic responsabil.
La recomandarea medicului, am început să iau vitamine prenatale. Mie Femibionul mi-a fost de mare ajutor, şi nu am avut probleme din cauza lui. Cunosc mămici care aveau grețuri din cauza acestor vitamine.
În perioada aceasta, cred că am mers la doctor, cât n-am mers toată viața mea, am făcut toate analizele necesare, posibile şi imposibile! Mămici, sfatul meu este să le faceți pe toate! Tot ce vă recomandă medicul! Este foarte important să ştiți de pe acum dacă aveți vreo problemă, ca să existe şi o rezolvare din timp a acesteia! De asemenea, ecografiile sunt extrem de importante, ele pot depista anumite probleme, pot aproxima greutatea şi pot măsura bebeluşul! Şi ce bucurie este mai mare atunci când te duci să îl vezi? Eu mereu aveam mari emoții, cu o seară înaintea fiecărei ecografii! Abia aşteptam să îl văd! Iar când i-am auzit inimioara bătând atât de puternic, mi-au dat lacrimile.
În acele momente, stai şi te gândeşti la cât de mare este Dumnezeu, şi ce minune a lăsat el pe pământ. Minune la care luăm noi femeile parte! Cum e posibil ca într-un singur corp să bată două inimi? Este o minune inexplicabilă şi atât de frumoasă!
Deja începusem să iau în greutate, nu mult, dar suficient cât să simt eu. La haine nu am avut probleme până în trimestrul al treilea. Atunci a fost nevoie să trec de la M la L. Chiar nu simțeam că sunt însărcinată, luasem doar 4 kg în primul trimestru, deloc vizibile!
Ca şi stare emoțională, eram foarte sensibilă. Nu ştiu cum ați fost voi, dar eu plângeam mereu. Şi mai ales când vorbeam de Îngeraş! La 12 săptămâni l-am simțit pentru prima dată! Ştiu că eram la muncă, tocmai îmi făcusem un fresh de portocale, şi era să scap paharul atunci când l-am simțit. Haha, mă albisem toată la față, colegele s-au speriat de reacția mea. Când le-am spus că l-am simțit, s-au luminat la față şi începuseră să râdă: “De asta te sperii tu? Stai să vezi mai încolo!”.
Seara mă băgam la somn, nu înainte de a-i spune lui mereu rugăciunea “Înger, îngeraşul meu”. Asta simțeam că trebuie să fac în fiecare seară. Apoi, urmau vreo 15-20 de minute în care vorbeam cu el! Vrute şi nevrute, ziceai că vorbeam cu soțul meu. Îi povesteam tot, râdeam cu o poftă! Dacă intrai în casă în momentul acela şi mă găseai vorbind singură, ai fi spus că sunt nebună! Apoi ne băgam la somn…
Voi cum ați petrecut primul trimestru de sarcină? Ce sentimente ați avut atunci? Revin cât de curând cu o postare referitoare la al doilea trimestru. Până atunci, vă pupă o mămică de îngeraş!

Dansul mirilor … în 3!

Și niciodată n-am plutit ca un fulg…

11174451_888312004563837_2242608822111381823_o

 

    De aici a început tot! Nici nu bănuiam că din acea seară, viața mi se va schimba complet!                           Era SEARA NOASTRĂ! Toate privirile erau ațintite spre noi, blitz-uri, camere video. Pontul vi-l pot da de pe acum: să nu vă pese! Lăsați emoțiile, gândiți-vă că sunteți la o petrecere! Dansați, râdeți cât de mult puteți, socializați cu invitații! Mireselor, nu luați în seamă sfaturile primite pe ultima sută de metri!         Vă spun eu, mai rău vă veți zăpăci!
    Știu, vă faceți planuri, cum să fie coafura, ce culori să cuprindă machiajul. Eu le-am schimbat exact în ziua aceea! De la coafura cu breton, am ajuns la o împletitură menită să-mi ușureze „munca”, mai ales cu cât, în ziua aceea de 25 aprilie, se anunțaseră 25 de grade! Căldură mare, mon cher! Cât despre machiaj, după muuulte căutări, sugestii primite și de la cumnata mea, poze peste poze, am renunțat la machiajul auriu, în favoarea unuia în nuanțe pastelate de roz! Nu mi-a părut rău deloc, poate de aceea se zice că deciziile luate pe ultima sută de metri, sunt cele mai constructive!
     Lăsând la o parte pregătirile pentru nuntă și toate detaliile legate de ea (pe acestea le veți citi într-o postare viitoare), vă pot spune că în ziua aceea nici nu am simțit că sunt mireasă. Nici nu știu când au trecut cele aproximativ 24 de ore în care nu am dormit, dar în care efectiv am simțit că plutesc.
     Mă simțeam specială, nu doar datorită faptului că eram mireasă, și că eram în centrul atenției. Când pășeam, o făceam cu încredere și fără emoția faptului că nu mai purtasem tocuri de .. aproximativ 2 ani! Iar când piesa noastră a început, când s-au auzit primele acorduri de chitară ale lui Ed Sheeran, noi deja zburam pe ringul de dans. Pentru că noi în acea seară nu am dansat în doi! Eram deja trei! Eram O FAMILIE! Mami, tati și EL!
Voi ați avut parte de asemenea „surprize” la nunta voastră? Vă invit să mă urmăriți și să povestim momentele magice de la nunta voastră, dar nu numai!
Până la o postare viitoare, vă pupă o mămică de îngeraș!