Depresia post-natală, coşmarul mămicilor

dreamstime_xl_36608009-1170x779
   E inevitabil, ni se întâmplă tuturor! Unele dintre noi suntem mai norocoase, scăpăm repede, dar în majoritatea cazurilor, alte proaspete mămici au parte de episoade foarte urâte, care durează săptămâni, luni, sau chiar mai grav, ani!
Ce poate fi mai frumos decât să fii mamă? Ce sentiment mai puternic să existe în lumea asta, decât acela de iubire infinită al unei mame? Şi totuşi, deodată se rupe filmul! Apare o stare de nervozitate, acumulată cu teama de a nu face ceva corect, sau ceva care să nu îi priască puiului tău. Însă, gândurile astea sunt doar în mintea ta! Când devii mamă, automat vei ştii ce să faci, vei ştii să calmezi micuțul când va plânge, vei ştii să îi alini durerile cauzate de colici, vei ştii ce temperatură e corespunzătoare pentru el, vei ştii TOT! Ceva se activează în tine, parcă apeşi pe un buton, iar acel ceva este sentimentul matern pe care îl avem toate în noi, dar care se accentuează atunci când suntem însărcinate şi care se amplifică atunci când devenim mame.
Prin aşa ceva am trecut şi eu. Cu toate că eu ştiam prea bine ce trebuie să fac, aveam o anumită teamă. Iar acea teamă era de multe ori cauzată de multitudinea de sfaturi pe care le primeşti: ” Lasă laptele praf, dă-i sân! ” – pe bune??? şi dacă eu consider că nu am suficient lapte, deoarece s-a instalat lactația mai greu, las copilul să plângă? Apoi, “Nu mai ține copilul în brațe, aşa se învață şi nu ai să mai poți face nimic!!” – zău?? şi dacă micuțului îi prieşte îmbrățişarea mea, de ce să îl privez de ea? dacă doar în brațele mele se simte în siguranță şi se linişteşte, de ce să nu-i alin supărarea aşa? Sau “Nu îl mai răsfăța atât, lasă copilul să plângă să facă plămâni!” – hai nu mă înnebuni! ce inimă să ai să laşi copilul să plângă până oboseşte??
Şi câte şi mai câte… Fetelor, nu puneți la suflet aşa ceva! Aceasta este o mentalitate greşită şi învechită a mamelor/soacrelor/prietenelor, menită să vă înnebunească! Ajunsesem să plâng din orice, să simt că nu sunt bună ca şi mamă pentru Îngeraşul meu. A fost tare, tare greu! Dacă nu aveam sprijinul soțului, nu ştiu ce mă făceam. Hormonii efectiv urlau în mine şi este PERFECT NORMAL! Atunci când naştem, trecem printr-un amalgam de sentimente! Noi mamele, ştim ce e mai bine pentru puii noştri! Nu mama, nu vecina de la parter, nu soacra, nu prietena din liceu!
Am făcut ce am simțit, şi nu îmi pare rău. Îmi pare rău doar de acele lacrimi vărsate DEGEABA şi de acele gânduri INUTILE cu care mi-am ocupat mintea, în loc să mă bucur de fiecare secundă alături de ființa cea mai importantă din viața mea!
Mama este veriga principală într-o familie! Mama dă viață! Are nevoie de ATENȚIE, atât pentru ea cât şi pentru puiul de om. Majoritatea tinerelor mame intră în depresie datorită faptului că toți vă interesați de noul membru al familiei, nu şi de ele! Tătici, bunici, cunoştiințe, fiți alături de proaspăta mămică, iubiți-o, interesați-vă de ea şi încurajați-o! Vă asigur că nu are nevoie de cicăleli ascunse în aşa numitele “sfaturi” pe care i le dați!
Deci, CURAJ! Nimeni nu s-a născut învățat, însă instinctul de mamă îl dobândeşti de cum îi auzi prima dată glăsciorul.
Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: