Emoţiile celui de-al doilea trimestru

congratulations
    Timpul zboară atât de repede când eşti însărcinată, încât nici nu-ți dai seama când trec cele 9 luni şi soseşte noul membru al familiei. În al doilea trimestru nu am mai făcut atât de multe analize ca în prima parte a sarcinii. Ne duceam mereu cu emoții când eram programată pentru ecografii. Mereu ne întrebam: oare acum câți centimetri are? Cât a mai crescut? Găsisem eu pe internet o aplicație, care în funcție de numărul săptămânilor pe care o graviduță le are, îți exemplifica printr-un fruct sau o legumă, cât de mare e bebe. Şi mereu râdeam pe seama asta, dacă eram în săptămâna 18 era mare cât un mango, sau dacă aveam 22 de săptămâni era mare precum o sfeclă. Ne amuzam copios pe seama asta şi mereu ne întrebam: săptămâna asta ce fruct e îngeraşul nostru?
    Toate ca toate, dar prichindelul nostru era tare timid când era vorba să ne dezvăluie ce sex avea. Mereu stătea cu picioruşele ridicate la piept, în poziția ghemuit, sau cu ele încrucişate, iar doamna doctor pur şi simplu nu îşi dădea seama! În săptămâna 18 ne-a dat vestea cea mare: o să avem o fetiță! Şocul a fost mare ce-i drept! Mai mult pentru soț! Eu însă nu am crezut ce mi-a spus. Eu simțeam că în mine creşte un băiețel. M-am şi contrazis cu ea, de parcă eu eram doctora, iar ea pacienta. Mi-a explicat că având în vedere poziția în care stă, este fetiță. Organele genitale nu se vedeau, dar poziția o trăda!
N-am crezut-o! Sufletul meu îmi spunea că este băiețel! Aşa că în săptămâna 21, când am revenit pentru un alt control, doctora ne întreabă: “V-am spus că e băiețel, nu?” ŞOC! La care soțul meu îi spune: “Nuuuu, data trecută ne-ați spus că e fetiță!!”. Şi băiețel a fost! În sfârşit, puiul nostru a vrut să ne arate ce este! Lacrimi, emoții, ne venea să țipăm în cabinetul doctorei. Numai nişte părinți ne-ar înțelege manifestarea. Am ieşit din cabinet, ne-am luat în brațe şi efectiv plângeam amândoi ca doi nebuni! Fericire!!! Sufletul ne exploda de fericire! În acea zi ştiu sigur că am cumpărat primele hăinuțe pentru băiețel. Până atunci, cumpărasem hăinuțe unisex, albe sau care aveau nişte culori care se potriveau fie dacă era fetiță, fie dacă era băiețel.
    La mijlocul trimestrului al doilea am trecut prin mari emoții. Lucram la un beach-bar, iar pentru că atunci era în toiul verii, cu toată căldura insuportabilă, puiul meu nu mai era atât de activ în burtică. Trecuseră 3 zile iar eu nu îl mai simțeam mişcând. El de regulă era foarte activ dimineața şi seara, dar în zilele alea, ori mişca mai încet şi nu îl simțeam, ori nu mişca deloc. În a treia zi am fugit la spital.
M-a pus la ecograf, puiuțul se mişca, şi o făcea chiar bine. Însă eu aveam dureri. Verdictul: repaos la pat, fără prea multă mişcare, apăruseră contracțiile şi era risc de pierdere de sarcină sau o naştere prematură!  Şi aşa, începând cu săptămâna 25 am rămas acasă. Mi s-au prescris nişte medicamente ca să mai “calmeze” contracțiile, luam câte jumătate de pastilă la 12 ore. Am renunțat repede la ele, nu vroiam să mă îndop cu medicamente. Îmi era atât de teamă, şi mereu mă rugam să nu pățească nimic, să fie sănătos şi să stea în burtică până la termen.
    Mă simțeam inutilă şi totodată vinovată că nu mai puteam munci. Oboseam destul de des, aveam contracții de fiecare dată când mergeam distanțe lungi sau făceam efort.
Am început să stau mai mult în pat şi simțeam că o iau razna, însă mă gândeam la băiețelul meu, şi îmi repetam în gând: ” Va fi bine! “. Şi aşa a fost!
Voi cum v-ați manifestat în trimestrul al doilea de sarcină? Ați simțit vreodată că ceva nu este în regulă cu bebeluşul? Vă pup şi aştept să dezvoltăm acest subiect! Mămica de îngeraş!

Primul trimestru de sarcină

Pregnant woman with ultrasound scan

De la primele două liniuțe pe testul de sarcină, până la consultul ginecologic nu a fost mult! Când am văzut prima ecografie, am simțit ca un fior în inimă. Nu ştiam ce să fac, cum să mă comport, aveam atâtea emoții.
Soțului meu nu îi venea să creadă! Nu ne aşteptam nici unul la o asemenea surpriză, şi iată-ne acum, în al nouălea cer, beți de fericire.
Primul trimestru a trecut extrem de ușor. Fără grețuri, fără pofte, mâncam tot ce vroiam, nu m-am abținut de la nimic. Ştiți şi voi vorba aceea: “Eşti însărcinată, mănâncă pentru doi!” TOTAL GREŞIT! Fetelor, mâncați cât puteți voi, bebe oricum îşi “alege” singur ce vitamine, ce proteine să se ducă la el.
Pe plan sentimental, totul a mers din ce în ce mai bine. Acum că aveți încă o inimioară ce bate în voi, nu trebuie să-l neglijați pe tati. Acum chiar sunteți o FAMILIE, în adevăratul sens al cuvântului.
Pe timpul întregii sarcini, soțul m-a răsfățat cât a putut el de mult. Mai norocoasă de atât nu cred că am putut fi! Dragă tăticule, ai grijă de femeia de lângă tine, nu doar în perioada sarcinii, când este mai sensibilă, plânge aproape din orice sau îi sare țandăra atunci când nu te aştepți! Ea este femeia care te-a transformat pe tine, băiatul mamei, în bărbatul care eşti azi, viitor tătic responsabil.
La recomandarea medicului, am început să iau vitamine prenatale. Mie Femibionul mi-a fost de mare ajutor, şi nu am avut probleme din cauza lui. Cunosc mămici care aveau grețuri din cauza acestor vitamine.
În perioada aceasta, cred că am mers la doctor, cât n-am mers toată viața mea, am făcut toate analizele necesare, posibile şi imposibile! Mămici, sfatul meu este să le faceți pe toate! Tot ce vă recomandă medicul! Este foarte important să ştiți de pe acum dacă aveți vreo problemă, ca să existe şi o rezolvare din timp a acesteia! De asemenea, ecografiile sunt extrem de importante, ele pot depista anumite probleme, pot aproxima greutatea şi pot măsura bebeluşul! Şi ce bucurie este mai mare atunci când te duci să îl vezi? Eu mereu aveam mari emoții, cu o seară înaintea fiecărei ecografii! Abia aşteptam să îl văd! Iar când i-am auzit inimioara bătând atât de puternic, mi-au dat lacrimile.
În acele momente, stai şi te gândeşti la cât de mare este Dumnezeu, şi ce minune a lăsat el pe pământ. Minune la care luăm noi femeile parte! Cum e posibil ca într-un singur corp să bată două inimi? Este o minune inexplicabilă şi atât de frumoasă!
Deja începusem să iau în greutate, nu mult, dar suficient cât să simt eu. La haine nu am avut probleme până în trimestrul al treilea. Atunci a fost nevoie să trec de la M la L. Chiar nu simțeam că sunt însărcinată, luasem doar 4 kg în primul trimestru, deloc vizibile!
Ca şi stare emoțională, eram foarte sensibilă. Nu ştiu cum ați fost voi, dar eu plângeam mereu. Şi mai ales când vorbeam de Îngeraş! La 12 săptămâni l-am simțit pentru prima dată! Ştiu că eram la muncă, tocmai îmi făcusem un fresh de portocale, şi era să scap paharul atunci când l-am simțit. Haha, mă albisem toată la față, colegele s-au speriat de reacția mea. Când le-am spus că l-am simțit, s-au luminat la față şi începuseră să râdă: “De asta te sperii tu? Stai să vezi mai încolo!”.
Seara mă băgam la somn, nu înainte de a-i spune lui mereu rugăciunea “Înger, îngeraşul meu”. Asta simțeam că trebuie să fac în fiecare seară. Apoi, urmau vreo 15-20 de minute în care vorbeam cu el! Vrute şi nevrute, ziceai că vorbeam cu soțul meu. Îi povesteam tot, râdeam cu o poftă! Dacă intrai în casă în momentul acela şi mă găseai vorbind singură, ai fi spus că sunt nebună! Apoi ne băgam la somn…
Voi cum ați petrecut primul trimestru de sarcină? Ce sentimente ați avut atunci? Revin cât de curând cu o postare referitoare la al doilea trimestru. Până atunci, vă pupă o mămică de îngeraş!

Dansul mirilor … în 3!

Și niciodată n-am plutit ca un fulg…

11174451_888312004563837_2242608822111381823_o

 

    De aici a început tot! Nici nu bănuiam că din acea seară, viața mi se va schimba complet!                           Era SEARA NOASTRĂ! Toate privirile erau ațintite spre noi, blitz-uri, camere video. Pontul vi-l pot da de pe acum: să nu vă pese! Lăsați emoțiile, gândiți-vă că sunteți la o petrecere! Dansați, râdeți cât de mult puteți, socializați cu invitații! Mireselor, nu luați în seamă sfaturile primite pe ultima sută de metri!         Vă spun eu, mai rău vă veți zăpăci!
    Știu, vă faceți planuri, cum să fie coafura, ce culori să cuprindă machiajul. Eu le-am schimbat exact în ziua aceea! De la coafura cu breton, am ajuns la o împletitură menită să-mi ușureze „munca”, mai ales cu cât, în ziua aceea de 25 aprilie, se anunțaseră 25 de grade! Căldură mare, mon cher! Cât despre machiaj, după muuulte căutări, sugestii primite și de la cumnata mea, poze peste poze, am renunțat la machiajul auriu, în favoarea unuia în nuanțe pastelate de roz! Nu mi-a părut rău deloc, poate de aceea se zice că deciziile luate pe ultima sută de metri, sunt cele mai constructive!
     Lăsând la o parte pregătirile pentru nuntă și toate detaliile legate de ea (pe acestea le veți citi într-o postare viitoare), vă pot spune că în ziua aceea nici nu am simțit că sunt mireasă. Nici nu știu când au trecut cele aproximativ 24 de ore în care nu am dormit, dar în care efectiv am simțit că plutesc.
     Mă simțeam specială, nu doar datorită faptului că eram mireasă, și că eram în centrul atenției. Când pășeam, o făceam cu încredere și fără emoția faptului că nu mai purtasem tocuri de .. aproximativ 2 ani! Iar când piesa noastră a început, când s-au auzit primele acorduri de chitară ale lui Ed Sheeran, noi deja zburam pe ringul de dans. Pentru că noi în acea seară nu am dansat în doi! Eram deja trei! Eram O FAMILIE! Mami, tati și EL!
Voi ați avut parte de asemenea „surprize” la nunta voastră? Vă invit să mă urmăriți și să povestim momentele magice de la nunta voastră, dar nu numai!
Până la o postare viitoare, vă pupă o mămică de îngeraș!